Credinta ortodoxa

Marime text

Învăţături ale Bisericii Ortodoxe

Biserica Ortodoxă de-a lungul veacurilor a menţinut continuitatea de credinţă şi dragoste cu comunitatea apostolică ce a fost întemeiată de Hristos şi susţinută de Sfântul Duh. Biserica Ortodoxă afirmă că a păstrat şi că învaţă credinţa creştină istorică, lipsită de erori şi interpretări greşite, din vremea Apostolilor. Ortodoxia susţine că nu este nimic în învăţăturile sale care să fie contrar adevărului sau care împiedică unirea reală cu Dumnezeu. Impresia de vechime şi de atemporalitate care adesea caracterizează creştinismul oriental, este o expresie a dorinţei de a rămâne fidel credinţei creştine autentice.

Ortodoxia susţine faptul că credinţa creştină şi Biserica sunt inseparabile. Este imposibil să spunem că îl cunoaştem pe Hristos şi că ne împărtăşim din viaţa Sfintei Treimi şi în acelaşi timp să ne considerăm creştini în afara Bisericii. Biserica este locul unde credinţa creştină este proclamată şi menţinută. În Biserică omul este hrănit în credinţă.

REVELAŢIA

Dumnezeu este izvorul credinţei în Biserica Ortodoxă. Ortodoxia mărturiseşte că Dumnezeu s-a descoperit pe Sine, în mod culminant în persoana Mântuitorului Hristos, pe care îl recunoaştem ca Fiu al lui Dumnezeu. Această Revelaţie a lui Dumnezeu, dragostea şi pronia Lui se descoperă permanent în viaţa Bisericii prin lucrarea Sfântului Duh.

Credinţa ortodoxă nu porneşte de la speculaţiile religioase ale omului, nici de la aşa numitele "dovezi" ale existenţei lui Dumnezeu, nici de la o căutare umană a divinităţii Izvorul credinţei creştine ortodoxe este descoperirea lui Dumnezeu. Rugăciunea de dimineaţă a Bisericii ne aminteşte în fiecare zi acest lucru cu cuvintele: "Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă". Natura însăşi a lui Dumnezeu este şi rămâne necunoscută şi imperceptibilă, totuşi Dumnezeu Însuşi S-a descoperit omului; iar Biserica L-a experimentat ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Învăţătura despre Sf. Treime, centrală în credinţa ortodoxă, nu este rezultatul unei speculaţii pioase, ci experienţa de netăgăduit a lui Dumnezeu. Această învăţătură afirmă că Dumnezeu este Unul şi întreit în Persoane. Cu alte cuvinte, întâlnirea noastră cu Tatăl sau cu Fiul sau cu Duhul Sfânt este o experienţă a întâlnirii cu Dumnezeu. Deşi Sf. Treime este o taină care nu poate fi pătrunsă plenar, Ortodoxia crede că putem participa la viaţa Treimii prin viaţa Bisericii, în special prin participarea la săvârşirea Sf. Euharistii şi a celorlalte Sfinte Taine, ca şi la celelalte slujbe ale Bisericii.

ÎNTRUPAREA FIULUI LUI DUMNEZEU

Alături de credinţa în Sf. Treime, dogma despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu ocupă o poziţie centrală în învăţătura Bisericii Ortodoxe. Conform învăţăturii ortodoxe, Hristos este mai mult decât un om evlavios sau un învăţător de morală. El este "Fiul lui Dumnezeu care a devenit Fiul Omului." Învăţătura despre Întrupare este expresia experienţei ecleziastice a lui Hristos. Prin cuvintele "Eu sunt" divinitatea se uneşte cu umanitatea fără anularea niciuneia din aceste două realităţi. Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat, la fel ca Tatăl şi ca Duhul. Mai mult, El este om adevărat asumând natura umană în întregimea ei. Biserica mărturiseşte că unicul Dumnezeu-om, Iisus Hristos, a restaurat comuniunea dintre om şi Dumnezeu. Prin descoperirea Sf. Treimi, învăţând sensurile vieţii celei adevărate şi biruind păcatul şi moartea prin Înviere. Hristos este cea mai desăvârşită expresie a dragostei lui Dumnezeu Tatăl pentru poporul Său, manifestată în tot locul şi timpul prin Duhul Sfânt în viaţa Bisericii. Părinţii Bisericii rezumă slujirea lui Hristos în următoarea afirmaţie: "Dumnezeu a devenit om pentru ca omul să devină Dumnezeu."

SFÂNTA SCRIPTURĂ

Sfânta Scriptură este foarte importantă în Biserica Ortodoxă, importanţă ce este evidentă în faptul că la fiecare slujbă există o lectură din Sfânta Scriptură. Biserica Ortodoxă, care se consideră păstrătoare şi exegetă a Sfintei Scripturi, acceptă cărţile Sf. Scripturi ca descoperitoare a Revelaţiei dumnezeieşti. Vechiul Testament este o colecţie de 49 de cărţi care prezintă Revelaţia dumnezeiască către Vechii Israeliţi. Biserica Ortodoxă consideră Vechiul Testament ca o pregătire pentru venirea lui Hristos şi crede că el trebuie citit şi înţeles în această perspectivă.

Noul Testament este centrat pe Persoana şi lucrarea Mântuitorului Hristos şi revărsarea Duhului Sfânt în Biserica primară. Cele patru Sfinte Evanghelii sunt o relatare a vieţii şi învăţăturii Mântuitorului având în centru Moartea şi Învierea Sa. Cartea Faptele Apostolilor şi cele 21 de Epistole sunt dedicate prezentării vieţii creştine şi dezvoltării Bisericii primare. Cartea Apocalipsei Sf. Ioan este un text simbolic privind a doua Venire a lui Hristos. Noul Testament şi îndeosebi Sfintele Evanghelii sunt foarte importante în Biserica Ortodoxă pentru că în ele găsim o mărturie scrisă despre Revelaţia dumnezeiască desăvârşită prin Întruparea Fiului în Persoana lui Iisus Hristos.

TRADIŢIA

Biblia este valoroasă ca şi mărturie scrisă a Revelaţiei dumnezeieşti, dar ea nu conţine întreaga Revelaţie. Biblia este considerată ca o parte a Revelaţiei dumnezeieşti în viaţa poporului Său. Sf. Scriptură face parte din tezaurul Credinţei care este cunoscut sub numele de Tradiţie. Tradiţie înseamnă ceea ce este transmis din generaţie în generaţie. Alături de mărturia Sf. Scripturi, credinţa creştină ortodoxă este comemorată în Sf. Euharistie, învăţată de Părinţii Bisericii, slăvită de sfinţi, exprimată în rugăciuni, imnuri şi icoane; precizată de cele 7 Sinoade Ecumenice; sintetizată în Simbolul de Credinţă, concretizată în preocupările de natură socială; şi trăită în fiecare Biserică locală (parohie) prin puterea Duhului Sfânt. Viaţa Sf. Treimi este descoperită în fiecare latură a vieţii Bisericii. În cele din urmă, Biserica ca întreg este păstrătoarea credinţei creştine autentice care dă mărturie despre Revelaţia dumnezeiască.

SINOADELE ECUMENICE ŞI CREZUL

După cum Ortodoxia a evitat orice încercare de a limita perspectiva asupra Revelaţiei dumnezeieşti într-o singură direcţie, la fel Biserica a evitat definirea în mod sistematic şi elaborat a credinţei sale. Ortodoxia afirmă că credinţa creştină vorbeşte despre comuniunea tainică dintre Dumnezeu şi om. Dumnezeu a devenit om în persoana Mântuitorului Hristos nu pentru a promova o nouă filozofie sau cod de conduită, ci pentru a restaura "viaţa cea nouă" în Sf. Treime. Această realitate, descoperită de Biserică, nu poate fi prinsă în limbaj, formule sau definiţii. Cuprinsul credinţei nu se opune raţiunii, ci este adesea dincolo de limitele raţiunii, la fel ca multe din aspectele importante ale vieţii. Ortodoxia recunoaşte slava cea de netăgăduit a lui Dumnezeu, ca şi limitele minţii omeneşti. Biserica recunoaşte cu bucurie taina în ceea ce priveşte vorbirea despre Dumnezeu.

Biserica a acţionat pentru a defini din punct de vedere dogmatic un punct al credinţei numai atunci când adevărurile fundamentale ale acesteia au fost ameninţate de rătăciri. De aceea, hotărârile celor şapte Sinoade Ecumenice ale Bisericii Nedespărţite sunt respectate în mod unanim. Sinoadele Ecumenice au fost adunări ale episcopilor din întreaga lume creştină pentru a stabili adevărata credinţă. Sinoadele Ecumenice nu au creat noi doctrine, ci au stabilit, într-un loc şi timp determinat, ceea ce Biserica a mărturisit şi învăţat întotdeauna.

Crezul Niceo-Constantinopolitan, formulat la Sinodul din Niceea din 325 şi la cel din Constantinopol din 381, a fost recunoscut de atunci ca exprimarea cea mai autorizată a adevărurilor fundamentale de credinţă ale Bisericii Ortodoxe. Adeseori, referirile la Crez îl consideră "Simbolul Credinţei". Această descriere a Crezului încearcă să îl prezinte nu ca pe o declaraţie sistematică, ci ca pe un lucru care descoperă o altă realitate mai mare despre care aduce mărturie. Pentru generaţii de creştini, Crezul a fost criteriul credinţei adevărate şi fundamentul educaţiei creştine. Crezul este recitat în timpul slujbei Botezului şi a Sfintei Liturghii.

CREZUL

Cred într-unul Dumnezeu Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.

Şi într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii; lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut; cel de o fiinţă cu Tatăl prin care toate s-au făcut; Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut om;

Şi s-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, şi a pătimit şi s-a îngropat;

Şi a înviat a treia zi, după Scripturi;

Şi s-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăşi va să vină cu mărire să judece viii şi morţii, a cărui împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul, care din Tatăl purcede; cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, care a grăit prin prooroci.

Şi într-una, sfânta, sobornicească şi apostolească Biserică.

Mărturisesc un botez pentru iertarea păcatelor.

Aştept învierea morţilor.

Şi viaţa veacului ce va să vie.

Amin.