† In zilele cele mai de pe urma adevaratii slujitori ai lui Hristos se vor ascunde de oameni
Profeţia Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului despre sfirsitul veacurilor[1]
Până la sfârşitul lumii, fiule, nu vor lipsi drepţii Domnului Dumnezeu, după cum nici lucrătorii satanei nu vor lipsi. În zilele cele mai de pe urmă, însă, adevăraţii slujitori ai lui Hristos se vor ascunde de oameni. Şi chiar dacă nu vor face semne şi minuni ca astăzi, vor călători necontenit pe calea cea strâmtă, cu toată smerenia. Aceştia vor fi în Împărăţia lui Dumnezeu mai mari decât părinţii făcători de minuni. În vremea lor nu va mai fi cineva care să facă semne minunate, deoarece, chiar văzându-l, nu vor vrea să se înţelepţească în luptele duhovniceşti.[2]
În primul rând, cei ce vor şedea pe scaunele bisericeşti din toată lumea, vor fi cu totul străini şi nici idee nu vor avea despre virtute. Dar şi întâistătătorii monahilor vor fi la fel.
Vor fi robii pântecelui şi ai slavei deşarte, încât vor fi mai degrabă sminteală pentru oameni decât pildă de virtute, deorece virtutea va lâncezi. Va domni peste tot iubirea de argint, dar vai de monahii care se vor desfăta cu banii. Că aceştia vor fi urâciune înaintea lui Dumnezeu şi nu vor vedea faţa Domnului. Monahii şi mirenii vor da bani cu camătă şi nu vor vrea să-i înmulţească în Dumnezeu, prin milostenie la săraci. De aceea, dacă nu se lasă de această lăcomie, vor fi aruncaţi în Tartar şi în muncile iadului.
Deci atunci, cum am zis mai înainte, cei mai mulţi se vor rătăci în neştiinţă pe calea cea largă a pierzării.[3]
______________________________________________________
[1] Cf Anul 2000 şi semnele sfârşitului lumii, volum redactat de un grup de preoţi misionari, Chişinău (fără an) pp.46-47
[2] Sfântul Ignatie Briancianinov a întrebuinţat acest cuvânt al Sfântului Nifon în încheierea sa la Patericul egiptean, pe care dânsul l-a tradus în limba rusă. Într-o traducere a lui Alexandru Monciu-Sudinschi, găsim următoarea versiune a acestui fragment din cuvântul Sfântului Nifon:
„În ultimele timpuri, cei care vor lucra cu adevărat lui Dumnezeu se vor ascunde cu înţelepciune de oameni şi nu vor face printre ei semne şi minuni ca în vremea de faţă. Şi vor păşi pe calea unei nevoinţe topite în smerenie şi, în Împărăţia Cerurilor, se vor dovedi mai mari decât Părinţii care s-au proslăvit prin semne.” (cf. Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvânt despre moarte, ed. Ileana, Bucureşti, 2000, p. 5).
[3] În cartea ce cuprinde versurile şi învăţăturile Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, această profeţie este tradusă astfel: „Până la sfârşitul lumii nu vor lipsi profeţii lui Dumnezeu, după cum nici slujitorii diavolului nu vor lipsi nicicând. Însă în zilele din urmă, câţi vor sluji cu adevărat, cu credinţa lui Dumnezeu, cu multă înţelepciune se vor ascunde de oameni. Şi cu toate că nu vor face semne şi minuni ca Sfinţii cei de demult, vor merge însă pe calea anevoioasă cu multă smerenie.
Aceştia se vor afla în Impărăţia Ceruruilor mai mari decât Părinţii care au făcut minuni, pentru că în vremea lor (adică în acele zile în care trăim noi astăzi, ale lui Antihrist) nu se află nimeni care să facă semne şi minuni, ca să se înfierbânte râvna lor spre nevoinţele cele duhovniceşti. Pentru că în toată lumea, câţi vor ocupa tronurile arhiereşti vor fi cu totul nevrednici şi nu vor avea nicio idee de fapte bune. Dar şi stareţii, conducătorii monahilor, vor fi la fel. Vor fi biruiţi de lăcomia pântecelui şi slava deşartă şi vor fi pricină de sminteli oamenilor, mai mult decât pilde de fapte fapte bune, şi de aceea nici nu se vor mai gândi la lucrarea faptelor bune. Va stăpâni peste tot iubirea de argint. Dar vai de monahii care se străduiesc să adune bani, că unii ca aceştia nu vor vedea faţa lui Dumnezeu. Căci iubirea de arginţi este urâciune înaintea lui Dumnezeu. Monahii şi mirenii vor da bani cu dobândă. Nu vor voi să-i dea la săraci ca să le răsplătească Dumnezeu cu mult mai mult în Împărăţia Cerurilor. Dacă nu se vor părăsi de această lăcomie au să se cufunde în Tartarul cel întunecos al iadului. Din neştiinţa se vor înşela cei mai mulţi pe calea cea largă şi netedă, care duce la pierzare“. (cf. Din Ierihon către Sion, Ierusalim, 1999, pp. 653-654).