† Canonul Sfantului Andrei Criteanul din Postul Sfintelor Pasti
- Parinte Teofil, Postul Mare este rastimpul in care omul este chemat sa se cerceteze pe sine mai mult decat altadata, sa se apropie mai mult de Dumnezeu. Pentru aceasta Biserica noastra Ortodoxa ne intampina cu slujbe mai multe si mai lungi, dintre acestea Canonul Sfantului Andrei Criteanul are un loc deosebit. Ce este, de fapt, Canonul Sfantului Andrei Criteanul?
- Canonul Sfantului Andrei Criteanul este un canon mare, cel mai mare canon din toate canoanele cate sunt in randuiala Bisericii noastre, prin lungimea lui, prin bogatia lui, prin alcatuirile din care este compus. Canoanele Bisericii noastre, canoanele de slujba, sunt alcatuiri care au in general opt cantari numarate ca noua pentru ca una lipseste de obicei si anume cantarea a doua. Canonul Sfantului Andrei Criteanul are si cantarea a doua, de altfel in Triod sunt mai multe canoane care au toate cele noua cantari. Nu este vorba de o singura cantare, ci e vorba de alcatuiri din mai multe ziceri care impreuna formeaza ceea ce numim noi o cantare, cantarea intaia, cantarea a doua, cantarea a treia s.a.m.d. Canonul Sfantului Andrei Criteanul are multe alcatuiri de felul acesta apartinand fiecarei cantari si de pe urma faptului ca este lung se numeste Canonul Sfantului Andrei Criteanul. De fapt, ce inseamna canon in acest inteles, inseamna indreptare nu inseamna chinuire, un canon in care te chinui ca sa realizezi ceva sau te chinui pentru ca ai facut ceva rau, ci este vorba de un indreptar, de un mijloc de imbunatatire sufleteasca, de ceva care te ajuta sa te faci din rau bun sau sa fii preocupat de imbunatatire. Acesta e rostul tuturor canoanelor de slujba, de exemplu, Canonul de pocainta care este o randuiala pentru credinciosi in general, pentru rugaciunea particulara, e acelasi lucru, adica o randuiala de rugaciune prin care iti propui sa nu mai fii rau daca ai fost rau sau daca esti bun, sa fii si mai bun, sa fii mai angajat intr-o viata superioara.
Canonul Sfantului Andrei Criteanul, de fapt, ca si celelalte canoane, nu are atat importanta cand il realizam, de exemplu miercuri seara din saptamana a cincea a postului. Spus o singura data pe an nu are mare importanta, insa importanta lui este in continutul lui, in ceea ce se poate realiza prin continutul lui si de aceea e important sa il avem la indemana si sa il studiem, sa-l aprofundam, sa ni-l impropriem prin invatarea anumitor ziceri din cuprinsul canonului, sa ne orientam dupa continutul lui. Asa ca eu as recomanda sa fim cu mai multa luare aminte nu numai la vremea cand se face, pentru ca atunci fiind o multime de idei, ideile urmeaza una pe alta si am putea zice ca intr-un fel se desfiinteaza una pe alta. Trecem de la o alcatuire la alta alcatuire, cea de la care am trecut o uitam, cea la care suntem o avem in vedere, dar dupa ea urmeaza alta si alta si asa ca acolo sunt, poate, sute de idei care sunt in folosul nostru, dar care nu sunt lucratoare in viata noastra pentru ca nu ne raman. Ne ramane doar ideea ca am participat la un canon lung, la un canon mare, la un canon care e mare nu numai prin lungime ci e mare si prin profunzime. E un sentiment de coplesire. Suntem prea mici pentru un canon asa de mare.
- Parinte Teofil ce ne propune Canonul Sfantului Andrei Criteanul pentru viata noastra?
- Scurt vorbind, sa lepadam lucrurile intunericului si sa ne imbracam in armele luminii, sa nu mai fim rai, ci sa fim buni, sa ne para rau de rautatile noastre si sa adaugam lucruri bune in viata noastra.
- Parinte, va rugam sa ne talcuiti intelesul stihirii urmatoare din Canonul Sfantului Andrei Criteanul: “Fie mie scaldatoare sangele cel din coasta Ta, totodata si bautura si apa iertarii ce a izvorat, ca sa ma curatesc cu amandoua ungandu-ma si band si ca o ungere si o bautura, cuvintele tale cele de viata”.
- In aceasta alcatuire vorbim cu Domnul nostru Iisus Hristos care, pe Cruce fiind, a fost strapuns cu sulita dupa ce si-a dat duhul, dupa ce a murit pe Cruce si din coasta Lui a curs sange si apa, ne marturiseste Sfanta Evanghelie (In. 19, 34). La aceasta apa si la acest sange, care a curs din coasta Mantuitorului se refera alcatuitorul acestei stihiri, acestei ziceri, si spune in rugaciune catre Mantuitorul: sa-mi fie si mie sangele curs din coasta ta, mijloc de iertare a pacatelor, sa-mi fie si mie apa care a curs o data cu sangele din coasta ta mijloc de imbunatatire, sa beau sangele tau si sa ma ung, sa ma spal cu apa ta, sa-mi fie scaldatoare, sa ma faca curat sangele si apa din coasta ta, sa ma faca curat ca iertat si sa ma faca curat de orice intinaciune. Ne rugam Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Lui care este Cuvantul lui Dumnezeu, sa ne fie noua cuvintele Lui folositoare pentru mantuirea sufletelor noastre, care de fapt, e bine sa stim, inseamna mai ales curatire, mai ales imbunatatire sufleteasca. Cand zicem mantuire la asta sa ne gandim in mod special: sa fim imbunatatiti, sa fim iertati de greseli, de pacate si sa fim curati si sa fim mai buni decat am fost atunci cand am facut cele rele pentru care cerem iertare.
- Canonul este lung si cere din partea nostra nu numai multa rabdare ci si multa atentie. Exemplele si pildele din Vechiul si Noul Testament precum si analiza profunda a sufletului cazut sunt privite de multi dintre credinciosi ca ceva putin depasit de timpul in care traim. Cum trebuie inteles textul Canonului si mai ales mesajul, indemnul cuprins in el, de fiecare dintre noi?
- Numai cei care sunt putini credinciosi pot sa faca aprecieri negative fata de ceva atat de inalt si atat de insemnat. Sigur ca cineva care nu este obisnuit cu slujbe lungi, cineva care nu este interesat de imbunatatire prin sfintele slujbe, cineva care ar vrea ca inaintarea lui sa se realizeze cumva de la sine, acela poate sa coboare si cele inalte si sa le micsoreze din maretia lor, dar cineva care isi da seama de importanta acestor lucruri si de ajutorul pe care il poate avea din aceste exemple, din exemplul celor din Vechiul Testament care i-au slujit lui Dumnezeu: sa fii primitor de straini ca Avraam, sa fii rabdator ca Iov, sa fii ostenitor ca Iacob pentru implinirea dorintelor pe care le ai, sa fii postitor ca Moise ca sa poti primi legea lui Dumnezeu sau sa poti aprecia pozitiv legea lui Dumnezeu, toate lucrurile acestea sunt lucruri de mare insemnatate si pe care noi, credinciosii adevarati, le pretuim, iar credinciosii cei cu putina credinta le defaima sau le neglijeaza.
Parintele Teofil Paraian
Interviu realizat la Manastirea Brancoveanu, 7 martie 1998