Halloween-ul şi creştinul ortodox …

“Imitând metoda albinei, am să folosesc în compoziţiile mele acele lucruri care corespund adevărului şi voi aduna fructul mântuirii de la chiar duşmanii noştri. Dar voi respinge tot ceea ce este fără valoare şi în mod fals etichetat drept cunoaştere.” Sf. Ioan Damaschinul

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Nicolae, Arhiepiscopul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi, la iniţiativa Comisiei de Educaţie a Sfintei noastre Arhiepiscopii, înaintăm prezentul memoriu, preoţilor, consiliilor parohiale, tuturor cadrelor didactice din şcolile parohiale interesate de buna desfăşurare a procesului de educaţie religioasă început în acest an în parohiile noastre, cât şi de corecta îndeplinire a sensurilor pedagogic-educaţionale de care încercăm să ne îngrijim.

A serba sau nu Halloween-ul? Aceasta este întrebarea pe care mulţi creştini şi-o pun. Probabil că un prim răspuns ar putea fi acela, arătat de Sf. Apostol Pavel, că tot ce nu vine din convingere este păcat. Aşa că, dacă nu eşti convins că poţi să participi la astfel de manifestări, mai bine nu participa. Mai există şi un alt posibil răspuns. Multe sărbători din spaţiul laic, şi aici includem şi pe cea despre care vorbim acum, au elemente bune, iar altele denaturate. Cele trei săptămâni care au stat la baza cercetării noastre, au adus în vedere atât elementele pozitive pe care le regăsim în sărbătorirea acestei zile, dar şi unele care pot aduce multă tulburare comunităţilor de tineri români de pe continentul nord american.

Halloweenul este un subiect sensibil extrem de dezbătut şi pricina multor opinii contrare. Scopul acestui memoriu nu este de a lua părtăşie uneia dintre grupările pro sau contra, ci de a transforma atitudinea noastră faţă de Halloween într-o acţiune motivată şi asumată conştient.

Mulţi se uită la istoricul Halloweenului şi, bazaţi pe aceasta, recomandă sau nu, o anumită poziţie faţă de ea. Uneori o astfel de analiză poate ajuta, dar nu credem că are o contribuţie decisivă în a lua o hotărâre justificată. Fără îndoială, originea acestei sărbători poate fi plasată în ocultism şi păgânism, iar grupările satanice, în unele regiuni, îi ataşează o însemnătate deosebită, ceea ce trebuie să ne îngrijoreze pentru a nu deveni noi părtaşi unor astfel de manifestări.

Originile Halloween-ului datează de pe vremea celţilor. Aceştia care au trăit în urma cu 2000 de ani în zona în care se află acum Irlanda, Anglia şi nordul Franţei. Ei sărbătoreau venirea Anului Nou pe 1 noiembrie. Această zi era considerată ca fiind sfârşitul verii şi al recoltelor bogate şi începutul unui nou anotimp întunecat, friguros: iarna. Celţii asociau această perioadă a anului cu moartea. Ei credeau că în noaptea dinaintea Anului Nou graniţa dintre lumea viilor şi cea a morţilor dispărea. În noaptea de 31 octombrie sărbătoreau festivalul Samhain. Se credea că în cursul acestei nopţi fantomele celor morţi se întorceau pe pământ pentru a le face rău celor vii. Această noapte era noaptea în care druizii (preoţii celţi) făceau predicţii asupra viitorului. Pentru o populaţie dependentă de o lume naturală, aceste profeţii nu făceau decât să le ofere confortul necesar pentru o iarnă lungă şi friguroasă. Pentru a comemora acest eveniment, druizii organizau focuri imense în care sacrificau animale. Ei spuneau că sacrificarea acestor animale era o ofrandă adusă zeilor. Pe toată durata acestor serbări, oamenii purtau costume pe care şi le confecţionau din piele şi capete de animale. După stingerea focurilor ei păstrau cenuşa acestora şi o considereau drept o amuletă care îi va proteja de lucrurile rele din lume şi mai ales de perioada rece a iernii.

În jurul anului 43 înainte de Hristos, romanii au cucerit majoritatea teritoriilor celţilor. În decursul a patru sute de ani cât au dominat aceste teritorii, două festivaluri de origine romană s-au combinat cu Samhain, festivalul celţilor. Primul festival era Feralia. Acesta se sărbătorea într-una din zilele lunii octombrie. În această zi romanii sărbătoreau scăparea de moarte. Al doilea festival se ţinea în cinstea zeiţei Pomona, zeiţa fructelor şi a pomilor. Simbolul acestei zeiţe este mărul şi combinarea acestui festival cu cel al celţilor explică de ce de Halloween se practică obiceiul prinderii merelor cu dinţii dintr-un bol mare cu apă.

În jurul anului 800, influenţele creştinismului au ajuns şi pe teritoriile celtice. În secolul VII însă, papa Bonifaciu IV a hotărât ca ziua de 1 noiembrie să fie dedicată Tuturor Sfinţilor, iar papa Grigorie al IV-lea, după 827, a stabilit-o ca sărbătoare a întregii Biserici Romano-Catolice. În această zi se aduceau rugăciuni martirilor. Această sărbătoare era numită sărbătoarea tuturor sfinţilor, iar noaptea dinaintea ei (noaptea festivalului Samhain) era numită ajunul tuturor sfinţilor (All Hallow Eve). De la această denumire s-a ajuns la cea de Halloween. Mai târziu, în jurul anului 1000, biserica romano-catolică a hotărât ca ziua de 2 noiembrie să fie dedicată tuturor spiritelor. Această zi a fost dedicată morţilor. Ea era celebrată asemănător Samhain-ului: cu focuri mari, parade şi deghizări în costume care reprezentau sfinţi, îngeri şi demoni. Cele trei sărbători (ajunul zilei sfinţilor, ziua sfinţilor şi ziua sufletelor) au fost numite Hallowmas.

Acestea ar fi câteva dintre reperele istorice caracteristice sărbătorii pe care sperăm că dumneavoastră să le cercetaţi şi poate dacă consideraţi necesar să le completaţi.

Scopul principal al memoriului nostru pleacă însă spre înţelegerea acestei sărbători, în primul rând, şi apoi dorinţa de a îndrepta şi interveni acolo unde ispitele lumii în care trăim pot aduce un efect negativ asupra copiilor noştri. Nu este necesar să vă spunem despre evenimentele triste care se petrec în această zi, incendiile, groaza, teama şi suferinţa pe care anumite grupuri de tineri o consideră oportună ca şi prilej de participare. Vrăjitoria, ocultismul şi mişcările păgâne într-adevăr folosesc această sărbătoare ca principala lor zi de slujire.

Pe lângă toate aceste lucruri intervin şi unele aspecte pozitive. Pentru cea mai mare parte a copiilor din SUA şi Canada, ziua de Halloween este una dintre cele mai plăcute de peste an, o zi de bucurie, de voie bună, de relaxare şi în acelaşi timp de construcţie a încrederii prin oportunitatea singulară a copiilor, în societatea în care trăim, de a interacţiona cu oameni pe care nu îi cunosc.

Ceea ce surprinde în mod special cu prilejul sărbătorii este, aşa cum se ştie, costumaţia care poartă, de cele mai multe ori, amprenta fantomaticului. În mod tradiţional sunt folosite cearşafuri vechi, decupându-se anumite porţiuni şi figurând chipul unui spirit care priveşte atent. Alte chipuri foarte populare sunt diferite schelete, vrăjitoare, pisici negre etc. Culorile preferate cu ocazia sărbătorii sunt negrul, precum noaptea, ca şi portocaliul, precum culoarea dovleacului, toate vorbind de moarte, spirite rele……..

Pentru toate acestea am considerat oportun că este necesar tratarea acestui subiect în parohiile şi în şcolile parohiale din Arhiepiscopia noastră.

De ce? Simplu. Dorim să atenţionăm asupra unui eveniment care captează atenţia şi canalizează preocupările multora, începând de la copii, până la părinţi şi bunici în perioada aceasta a anului. Dar ceea ce a reprezentat motivul major de îngrijorare care a dus la hotărârea luării unei atitudini prin prezentul memoriu, a fost constatarea că efectele acestui tip de manifestări se resimt în primul rând în şcolile unde învaţă copiii noştri, în companiile în care lucează cei adulţi. Biserica trebuie să se exprime în acest caz pentru a oferi un punct de referință spre folosul mântuitor. Totodată exprimăm îngrijorarea pe care o avem ca părinţi privitoare la conotaţiile negative de ordin psihic, emoţional, educaţional şi comportamental pe care le-ar aduce asupra copiiilor antrenarea lor în participarea activă denaturată la anumite manifestări așa zis specifice Halloween-ului fără ca acestea să fie bine înţelese.

Este un paradox cum, în cadrul sistemului eduaţional, dar şi în societate, ne plângem din ce în ce mai des de creşterea gradului de agresivitate al copiilor, cât şi de amplificarea lipsei de receptivitate a lor la orele de curs; drept urmare se ţin simpozioane şi se organizează concursuri sau olimpiade pe tema ,,nonviolenţei”, iar în paralel cu aceasta, stimulăm indirect tocmai această agresivitate prin direcţionarea greşită a creativităţii copiilor cu urmări greu de anticipat şi poate chiar iremediabile în viitor.

Citeste continuarea